Bine ai venit pe oramea.ro. Oare ce ai vrea să știi despre mine? Cred că ai vrea să știi că de la 22 de ani am pornit un travaliu personal de autocunoaștere care a cuprins peste 800 de ore de psihoterapie (experiențială, psihanaliză clasică, terapie psihanalitică, MBSR), multe cărți de dezvoltare personală și de psihologie citite, facultatea Titu Maiorescu de psihologie absolvită și multă introspecție. Acum, 20 de ani mai târziu, acest travaliu nu s-a încheiat. Cred că ar trebui să mai știi că el nu se încheie cu adevărat pentru niciun om aflat în contact cu sine.

Poate ar ajuta să știi și că m-am confruntat cu aceleași dificultăți emoționale ca mulți dintre noi: anxietate, depresie, gândire obsesională, fobii, rigiditate și altele, iar în timp m-am simțit mai bine. Mai mult decât atât, ar fi important să știi că și tu te poți simți mai bine. Uneori e nevoie de muncă pentru asta, alteori de o întâlnire potrivită, de multe ori de ambele.

Am crezut mult timp că experiența mea emoțională este un bagaj ce mă împiedică să ajut pe alții. Această idee s-a schimbat într-un moment de criză profesională (am lucrat 22 de ani în IT). O dată cu apariția AI-ului generativ și a scenariilor din ce în ce mai fataliste, dar și cu realitatea pieței muncii, ceva s-a schimbat în minte. A fost ca o cristalizare. Am realizat cât de importantă este umanitatea: atât umanitatea în totalitatea ei, cât și umanitatea din noi. Pare un clișeu? Ei bine, înainte o luam drept garantată, acum cred cu tărie că trebuie și putem lupta pentru ea.

Scriind aceste rânduri, îmi vine în minte un citat pe care l-am descoperit la începutul drumului meu de autocunoaștere și care a rămas în mine, mereu puternic:

„Poți să te simți vinovat și să nu schimbi nimic, sau poți să te simți responsabil și să schimbi ceva." Andre Moreau, psihiatru și psihoterapeut belgian (citare aproximativă)

De multe ori, bagajul pe care îl ducem vine împreună cu vinovăție și rușine. Este greu să conștientizăm că și aceste sentimente pot fi o alegere. Și totuși, e o conștientizare pe care oricare dintre noi o poate face. Putem alege altceva.

În acest spațiu îți voi împărtăși din experiența mea personală și din învățăturile proprii, și te invit să explorăm împreună și lucrurile tale, în diverse formate.